Intervenția voluntară în procesul civil din România

· Verificat de av. Oana Darie

Cine poate interveni voluntar în proces și care sunt tipurile de intervenție?

Intervenția voluntară în cadrul procesului civil român este reglementată de Codul de Procedura Civilă, în cuprinsul art. 61-67.

Conform dispozițiilor art. 61, orice persoană care deține un interes poate să intervină într-un proces care se judecă între părțile originare.

În cazul în care persoană care intervine în proces, denumită intervenient, pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul care se deduce judecățîi sau un drept aflat în legătură strânsă cu acesta, intervenția este principala.

Intervenția este accesorie atunci când această sprijină doar apărarea uneia dintre părțile din proces.

Care sunt condițiile pentru formularea cererii de intervenție principală?

Conform art. 62 din legea menționată anterior, cererea de intervenție principala trebuie formulată în formă reglementată de lege pentru cererea de chemare în judecată, doar în față primei instanțe și înainte de închiderea dezbaterilor în fond.

Atunci când părțile își dau acordul expres în acest sens, intervenția principala poate fi realizată și în instanța de apel.

Cum trebuie întocmită și depusă cererea de intervenție accesorie conform legii române?

Potrivit Codului de Procedura Civilă, cererea de intervenție accesorie trebuie întocmită în scris și trebuie să cuprindă indicarea instanței căreia îi este adresată, numele, prenumele, domiciliul ori reședința părților (denumirea și sediul acestora, atunci când este cazuk), numele, prenumele, domiciliul sau reședința reprezentanților lor, atunci când este necesar, precum și obiectul și valoarea pretenției, motivele cererii și semnătură.

Intervenția accesorie trebuie realizată până la închiderea dezbaterilor, pe întreg parcursul judecățîi, precum și în căile extraordinare de atac.

Care este rolul intervenientului în cadrul procesului civil?

În conformitate cu art. 65, intervenientul nu va deveni parte la proces decât după admiterea în principiu a cererii sale. În situația intervenției principale și după admiterea în principiu a cererii, instanța stabilește un termen în care trebuie să fie depusă întâmpinarea.

Intervenientul va prelua procedura în stadiul în care se regăsește la momentul admiterii intervenției sale. Cu toate acestea, acesta poate solicită administrarea de probe prin cererea de intervenție sau cel târziu până la primul termen de judecată, ulterior admiterii cererii de intervenție. Mai mult, actele de procedura ulterioare vor fi îndeplinite și față de intervenient.

Care este modalitatea de judecare a cererilor de intervenție?

Intervenția principala va fi judecată odată cu cererea principala, însă instanța poate să dispună și disjungerea cererii de intervenție și judecarea acesteia separat în cazul în care judecarea cererii principale ar fi întârziată de cererea de intervenție (nu și invers: disjungerea nu se dispune atunci când cererea de intervenție ar fi întârziată de cererea principală), însă nu și în situația în care intervenientul pretinde pentru sine chiar dreptul dedus judecățîi, în tot sau în parte. Instanța va continuă să fie competență să soluționeze cererea de intervenție chiar și în cazul disjungerii.

Stingerea cererii principale printr-un mod prevăzut de lege nu va atrage după sine nejudecarea intervenției principale.

Intervenția accesorie trebuie soluționată în mod obligatoriu odată cu cererea principala, neputând fi disjunsă, iar instanța trebuie să se pronunțe prin aceeași hotărâre, odată cu fondul.

Persoană care intervine în calitate de intervenient accesoriu va putea să întreprindă doar actele de procedura care nu sunt contrare interestului părții în favoarea căreia a intervenit, însă intervenientul accesoriu va putea renunta la judecarea cererii sale, după admiterea în principiu, doar cu acordul părții pentru care a intervenit.

Echipa de avocați din cadrul firmei de avocatură Darie, Manea & asociații va stau la dispoziție pentru mai multe informații privind intervenția voluntară în procesul civil român. Avocații noștri sunt dedicați satisfacerii cerințelor clienților noștri prin acordarea de consultanță juridică de specialitate, precum și reprezentarea în față autorităților competențe atunci când este necesar. Apelați cu încredere la echipa noastră!