Ce trebuie să știi dacă vrei să începi o afacere în România?

· Verificat de av. Cristian Darie

Orice investitor care doreşte să înceapă o afacere în România va trebui să parcurgă câteva etape, care presupun o investiţie de bani, dar mai ales de timp. Un investitor care dorește să înființeze o firmă de tip SRL parcurge, în principal, următoarele etape:

Verificarea și rezervarea denumirii firmei la ONRC

Procedura durează o zi. Există unele limitări în alegerea numelui: cuvintele „științific”, „academie”, „academic”, „universitate”, „universitar”, „școală”, „școlar” nu sunt admise, nici termenii derivaţi din acestea, iar denumirile care conțin „național”, „român”, „institut” sau derivatele acestora nu pot fi înregistrate dacă sunt de natură să creeze confuzie cu denumirea unei autorități sau instituții publice centrale ori locale; sunt interzise și cuvintele „notar”, „executor”, „avocat”, „consilier juridic” sau „consultanță juridică” (art. 49 din Legea nr. 265/2022).

Vărsarea capitalului social, posibilă și după înmatriculare

Potrivit art. 9^1 din Legea nr. 31/1990 (modificat prin Legea nr. 265/2022), asociaţii unui SRL trebuie să verse cel puţin 30% din capitalul social subscris în cel mult 3 luni de la data înmatriculării, dar înainte de începerea operaţiunilor în numele societăţii, iar diferenţa în 12 luni de la înmatriculare pentru aportul în numerar, respectiv în cel mult 2 ani pentru aportul în natură. Aportul în numerar poate fi depus, de exemplu, într-un cont bancar deschis pe numele societăţii, de către administrator sau de o persoană împuternicită; banca poate percepe un comision.

Înregistrarea firmei la Registrul Comerțului, de regulă într-o zi lucrătoare

În trecut, această operaţiune implica plata mai multor taxe: taxa de înregistrare, taxa de publicare în Monitorul Oficial, contravaloarea certificatelor de înregistrare fiscală şi taxa de timbru. Ulterior, Legea nr. 1/2017 a eliminat, începând cu 1 februarie 2017, o parte dintre aceste taxe.

Administratorul noului SRL se prezintă la ANAF-ul teritorial competent

Acolo, el va depune o cerere de eliberare a Registrul unic de control, pe baza certificatului de înregistrare. Legea obligă orice firmă nou înfiinţată să achiziţioneze registrul unic de control în termen de 30 de zile de la data înregistrării.

Registrul de evidență fiscală nu mai este eliberat de ANAF

Din iulie 2026 (Ordinul ministrului finanţelor nr. 808/2026), registrul nu mai este eliberat contra cost de unităţile fiscale: contribuabilii plătitori de impozit pe profit îl întocmesc, în formă scrisă sau electronică, după modelul aprobat, şi îl completează trimestrial şi/sau anual, cu informaţiile care stau la baza calculului impozitului pe profit.

Încheierea contractelor de muncă

Datele privind contractele individuale de muncă încheiate între noua firmă și salariați se transmit în registrul general de evidență a salariaților (REGES-ONLINE), cel târziu în ziua anterioară începerii activității de către fiecare salariat (art. 7 din HG nr. 295/2025); din 1 ianuarie 2026, REGES-ONLINE a înlocuit integral aplicația REVISAL.

Dacă aveție nevoie de mai multe lămuriri sau de recomandarea unui specialist, sunați-ne pentru consultanta gratuita.